
Începînd cu 23 iunie 2016, zilnic carabinierii vor asigura patrularea intensă a locurilor publice în sectorul Botanica al capitalei, îndeosebi a zonelor criminogene şi cu risc sporit.
Obiectivele urmărite în cadrul acestor misiuni sunt asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţenilor, prevenirea şi combaterea criminalităţii, precum şi aplicarea cu fermitate şi corectitudine a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.
Carabinierii vor asigura menținerea ordinii publice în regim special, iar pentru intervenții operative sunt formate grupe speciale din cadrul Serviciului Investigare Infracţiuni al IP Botanica şi Batalionului Independent cu Destinație Specială ”SCORPION” al DTC al MAI.
Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul carabinierilor şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului – 022-73-93-00.








