
Astăzi, 04.08.2015, carabinierii unității militare 1003 din Bălți au avut parte de exerciții de trageri practice din pistolul Makarov (PM – 9mm) și din pistolul-automat (AK-74). Tragerile au avut loc pe Poligonul brigăzii infanterie-moto din Bălți.
Militarii prin contract au efectuat exercițiul nr. 1 din pistolul Makarov, iar militarii în termen au efectuat exercițiile nr.1 și 4 din pistol-mitralieră (AK-74). Pentru a fi admiși la trageri, aceștia au susținut colocviu la partea teoretică, cunoașterea caracteristicilor tactico-tehnice și măsurilor de securitate la îndeplinirea exercițiilor.
Majoritatea militarilor au fost apreciați cu calificativul „bine”.
Tragerile practice fac parte din programul de pregătire profesională a militarilor și sunt organizate trimestrial în conformitate cu planul pregătirii de luptă aprobat de către comandantul unității.








