Astăzi, 22 martie 2018, prim-adjunct al comandantului, șeful Statului Major al Trupelor de Carabinieri, colonel Mihail Ciubaciuc a avut o întrevedere cu ofițerul de legătură al Ambasadei Austriei la Chișinău, dl Rainer Bierbaumer. La întrevedere a participat și colonel Mauro Conte, Consilier al Comandantului TC din partea Arma dei Carabinieri din Italia.
Colonel Mihail Ciubaciuc, a menționat interesul DTC privind inițierea și dezvoltarea parteneriatului cu partea austriacă, din care vor deriva avantaje reciproce şi de lungă durată, mizând pe suportul și implicarea Ambasadei Austriei la Chişinău în vederea dezvoltării capabilităţilor profesionale ale militarilor carabinieri.
În cadrul dialogului, părţile s-au arătat disponibile de a organiza activităţi mutual constructive şi benefice, atât la nivel strategic, cât şi operaţional, în domenii de cooperare de interes comun.
Specificăm că, intensificarea relaţiilor bilaterale întru preluarea celor mai bune practici şi ralierea activităților desfășurate la standardele UE reprezintă o prioritate pentru Departamentul Trupelor de Carabinieri, care la moment se află în proces de reformă instituţională.



