De către Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI și angajații Direcției securitate și investigații a DTC al MAI, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, în cadrul cauzei penale, pornită conform indicilor infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod Penal (corupere pasivă), au fost documentate acţiunile ilegale ale comandantului-adjunct pentru lucrul educativ al Batalionului nr.2 operativ-mobil al Unității militare 1002 a DTC al MAI.
Acțiunile ilegale s-au manifestat prin pretinderea și primirea de la carabinier a mijloacelor bănești ce nu i se cuvin.
Urmare a măsurilor speciale întreprinse, bănuitul a fost reținut în flagrant delict, în timpul primirii mijloacelor băneşti. La moment, se petrec acţiunile de urmărire penală și speciale de investigații sunt întreprinse alte măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor cu tangenţă la caz, angajatul fiind reţinut pentru 72 ore.
Conducerea Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI își reafirmă intenția de a combate faptele ilegale comise de angajații DTC și nu va tolera actele de corupție sau acțiunile ilegale care discreditează statutul de militar al Trupelor de Carabinieri.



