
La 19 februarie 2020, comandantul general al Inspectoratului General de Carabinieri, colonel Ștefan Pavlov a avut o întrevedere cu Atașatul de afaceri interne al Ambasadei României la Chișinău, dl Adrian Radu.
În cadrul dialogului, au fost puse în discuție priorităţile de cooperare pentru anul 2020 prin prisma continuării și dezvoltării cooperării în plan operativ între Inspectoratul General de Carabinieri și Jandarmeria Română, cu accent pe sprijinul acordat de partea română în vederea alinierii la standardele europene în materie.
„Apreciem faptul că Jandarmeria Română este un exemplu de bune practici în plan operativ fapt care constituie un plus valoare la eforturile depuse de Inspectoratul General de Carabinieri în procesul de reformă instituțională și atingerea obiectivului de profesionalizare a efectivului” a menționat în cadrul discuției colonelul Ștefan Pavlov.






