
Ieri, 30 ianuarie 2018, carabinierii unității militare 1006 împreună cu Corul de Cameră Credo al DTC au fost în vizită la Școala auxiliară-internat nr. 5 din municipiul Chișinău.
Cu această ocazie 30 copii și cadrele didactice ai Școlii auxiliare-internat nr. 5 din municipiul Chișinău au avut prilejul de a asculta un recital de cântece interpretat de Corul de cameră ”Credo” al Departamentului Trupelor de Carabinieri.
La rândul lor, copiii care fac terapie în aceasta scoală, au recitat pentru oaspeți, poezii, astfel exprimându-și bucuria pentru atenția acordată.
Carabinierii au procurat și oferit Școlii pentru eficientizarea procesului didactic o imprimantă multifuncțională, o combină muzicală și un televizor grandios, bunuri procurate din donaţii benevole ale militarilor TC.
Atmosfera a fost una familială, toată lumea s-a simţit extraordinar, iar elevii au promis că vor mai participa cu plăcere la astfel de activități.
video: https://youtu.be/evEhLWkX7Fs









