Astăzi, 9 august 2019, în incinta IGC a avut loc întrevederea colonelului Anatolie Dănilă, comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri cu domnul Sergiu Bozianu, președintele Asociației pentru Protecția Vieții Private.
În cadrul întrevederii a fost semnat un Acord de cooperare dintre Inspectoratul General de Carabinieri și Asociația pentru Protecția Vieții Private. Scopul de bază a acestui acord, fiind promovarea obiectivului de sporire a nivelului de protecție a datelor cu caracter personal și a respectării vieții private, precum și creșterea calității serviciilor publice în interesul cetățenilor.
De asemenea, au fost stabilite prioritățile de cooperare și inițiată o agendă de activități de instruire a angajaților IGC, în vederea consolidării capacităților profesionale ale carabinierilor pe domeniul ce ține de protecția datelor cu caracter personal, fapt ce ar contribui la sporirea procesului de profesionalizare a efectivuli, obiectiv ce derivă din Strategia de reformare a Trupelor de Carabinieri pentru anii 2017-2020.
Această cooperare va permite fortificarea capacităților profesionale ale carabinierilor, în contextul procesului de implementare a prevederilor Legii nr. 219 din 08.11.2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și realizării prevederilor Strategiei de reformare a carabinierilor.






