
În data de 14 februarie, întreaga țară aduce omagiu marelui poet al neamului Grigore Vieru, trecut în neființă în anul 2009. Creația sa, care a atins inimile noastre, a fost stea de călăuză pentru toate vârstele, începând cu primii pași făcuți în viață.
Astfel, Inspectoratul General de Carabinieri a organizat mai multe activități pentru a revitaliza opera lui Grigore Vieru în rândurile efectivului. Au fost desfășurate serate literare, întâlniri cu scriitori, artiști, personalități marcante ale culturii naționale, care au adus la cunoștință militarilor despre viața zbuciumată, creația valoroasă și activitatea poetului manifestată prin lupta pentru păstrarea și promovarea valorilor culturii naționale.
Activitățile au culminat cu un concert susținut de Orchestra-Model și Corul de cameră ”Credo” ale IGC ce a cuprins piese muzicale pe versurile din opera poetului.




