
Astăzi, 28 decembrie 2019, 75 de tineri carabinieri, pe platoul Unităţiii militare 1003 (Bălți) a Inspectoratului General de Carabinieri, au jurat credinţă Patriei și poporului.
La eveniment au participat, colonel Ștefan Pavlov, comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri, veterani, reprezentanți ai subdiviziunilor MAI și Centrul Militar Teritorial Bălți, părinți și rude ale militarilor.
Ceremonia a fost desfășurată după toate tradițiile militare, iar cu un mesajul de încurajare la începutul evenimentului a venit colonel Oleg Buzdugan, șeful Direcției regionale Nord a IGC.
Tinerii ostași au fost susținuți și de veterani și părinți, iar cu o binecuvântare duhovnicească în cadrul unui tedeum de sănătate a venit capelanul militar, care le-a urat credință și dăruire de sine în realizarea cu succes a misiunilor încredințate.
În alocuțiunea sa, la finele evenimentului, colonelul Ștefan Pavlov a menționat că odată cu depunerea jurământului militar tinerii vor cunoaște cu adevărat ce înseamnă responsabilitate, disciplină și devotament față de Patrie.
Totodată, surpriza de sărbători, oferită din partea conducerii IGC, atât pentru tinerii carabinieri, cât și pentru părinții acestora, a fost acordarea unui concediu de 5 zile, să se bucure împreună de clipele trăite astăzi și în seara de revelion.
După revenire, militarii vor fi repartizați în unitățile de carabinieri pentru continuarea serviciului militar în termen.
















