
La data de 12 decembrie 2019, Inspectoratul General de Carabinieri marchează 28 de ani de activitate. În acest context, astăzi, s-a desfășurat ceremonia oficială de aniversare, cu participarea personalităților notorii, atât din țară, cât și de peste hotare.
Ședința festivă a fost onorată de prezența Președintelui Republicii Moldova, E.S. Igor Dodon, ministrul Afacerilor Interne, dl Pavel Voicu, reprezentanți ai corpului diplomatic, carabinieri, veterani și alți oaspeți de onoare.
În alocuțiunea sa, comandantul general al IGC, colonel Ștefan Pavlov a vorbit despre cele mai importante realizări pe care le-a avut IGC de la formare și până în prezent, menționând și despre provocările ce urmează să le înfrunte în viitorul apropiat: ”Indiferent de misiunea pe care o executăm, profesionalismul şi operativitatea, corectitudinea şi obiectivitatea, sunt reperele valorice ale activităţii noastre pe parcursul a celor 28 de ani, iar continuitatea serviciului în slujba legii şi a cetăţenilor ne îndreptăţesc să rostim, cu mândrie, la ceas aniversar: Servesc Republica Moldova!”
”Sunteți cei care asigurați dificilul proces de menținere a ordinii publice și asigurare a securității oamenilor, sunteți cei care intervin în prevenirea situațiilor excepționale și lichidarea consecințelor calamităților naturale. În numele cetățenilor Republicii Moldova exprim înalta apreciere și gratitudine pentru serviciu”, a reiterat E.S. Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova.
Totodată, pentru merite deosebite în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și pentru profesionalismul manifestat la asigurarea legalității și ordinii de drept, Unității militare 1002 a IGC, i s-a conferit Ordinul ”Credință Patriei”, clasa I.
Evenimentul a continuat cu menționarea veteranilor și efectivului care au înregistrat rezultate deosebite în activitate, parada tehnicii militare și speciale, aflate în dotarea IGC, precum și exerciții demonstrative prezentate de efectivul Batalionului Independent cu Destinație Specială ”Scorpion”.












