
Astăzi, 5 noiembrie 2019, în incinta Inspectoratului General de Carabinieri a avut loc Evenimentul ”Prezentarea principalelor concluzii ale Raportului de Analiză Funcțională a Inspectoratului General de Carabinieri”.
Au fost prezenţi: E.S. dna Kate Szpila, Director INL pentru Europa și Asia al Departamentului de Stat al SUA; dl Gheorghe Bălan, secretar de stat al MAI, echipa de proiect, conducerea IGC, reprezentanți ai structurilor de forță și societății civile.
În mesajele lansate de înalții oficiali a fost menționat că pe suportul asigurat de rezultatele analizei menționate urmează proiectarea obiectivă a măsurilor pentru dezvoltarea capacităților, astfel încât să se creeze circumstanțele adecvate de evoluție organizată și coerentă a Inspectoratului General de Carabinieri.
Toate acestea în ansamblu vin să schimbe abordarea față de îndeplinirea misiunilor de serviciu contribuind la asigurarea respectării drepturilor omului, prestarea serviciilor de calitate în beneficiul cetățeanului, precum şi creşterea nivelului de încredere a populaţiei în autoritățile de stat cu atribuții în domeniul ordinii și securității publice.
Analiza funcțională a Inspectoratului General de Carabinieri, desfășurată cu sprijinul Ambasadei SUA, este primul proiect de acest tip și va oferi o valoare adaugată în contextul noilor perspective de dezvoltare și consolidare a carabinierilor din Republica Moldova.





