
Carabinierul Denis Tachi a evoluat cu succes la SAMBO, în categoria de greutate +100 kg, unde s-a clasat pe locul III, obținând Medalia de bronz la Jocurile Europene de la Minsk. Aceasta a fost prima medalie obținută de sportivii moldoveni la Jocurile Europene, ediția 2019.
În prima partidă din categoria de greutate 100 kg, Denis Tachii i-a cedat dramatic francezului Antony Segard, cu 6-7. Apoi, în recalificări, el a trecut de ungurul Ferenc Siranko, cu 7-0, iar în meciul pentru medalia de bronz, Denis l-a învins pe ucraineanul Andrii Boloban, scor 3-2.
Alte două medalii, una de argint și alta de bronz la aceeași probă au obținut: Sabina Artemciuc (categoria de greutate 60 kg) și Paulina Eșanu (categoria de greutate 52 kg).
Sambiștii și antrenorul Iulian Piatcovschi au revin în țară azi, 25 iunie, la ora 14:40, pe Aeroportul Internațional din Chișinău. Sportivii au fost întâmpinați de conducerea Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, garda de onoare și Orchestra-Model ale IGC, rude și peieteni.
Pentru rezultatul obținut, locotenentul Denis Tachii a fost menționat cu diplomă de onoare, iar antrenorul Iulian Piatcovschi a fost menționat cu diplomă de onoare și Medalia ”Pentru Cooperare” a IGC.
Menționăm că, locotenentul Denis Tachi activează în calitate de antrenor superior în cadrul Echipei sportive de performanță a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI.










