
În data de 24 aprilie 2019, conducerea Inspectoratului General de Carabinieri cu un grup de militarii ai u.m. 1003 din Bălți au patricipat la evenimentul ”Pe meleagurile natale”, organizat de Centrul militar teritorial Edineț. Au fost prezenți reprezentanți ai Administrației publice locale și Brigăzii 1 infanterie motorizată „Moldova” din Bălți.
În cadrul evenimentului, conducerea IGC a participat la ceremonia festivă și depunerea de flori, iar militarii Batalionului Independent cu Destinație Specială ”Scorpion” au venit cu un program demonstrativ de exerciții de forță.
Pentru publicul prezent la activitate a fost organizată o expoziție, unde carabinierii au expus armamentul și mijloacele speciale din dotare.
Evenimentul a fost desfășurat pe fundalul încorporării tinerilor în rândurile Forțelor Armate, având drept scop promovarea serviciului militar și educarea civică a tineretului premilitar în spiritul devotamentului faţă de Patrie.












