
În rezultatul implicării angajaților Inspectoratului General de Carabinieri în procesul de menținere a ordinii publice și asigurarea climatului necesar de siguranță în societate, prevenirea și curmarea delictelor atât în mun. Chișinău, cu implicarea militarilor în toate sectoarele capitalei, cât și în raioanele de Nord și Sud în perioada 08-14 aprilie 2019 au fost curmate mai multe acțiuni antisociale, reţinute total 50 persoane, pentru comiterea diferitor contravenții
În perioada menționată, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea, pe teritoriul ţării (în zonele Centru, Sud), a activităţilor de prevenire şi contracarare a contravenţiilor, profilaxia în domeniul infracţiunilor de ordine publică şi stradale, prevenire şi curmare a comerţului ilicit stradal, în scopul asigurării unui climat de siguranţă societăţii, prevenirea şi curmarea delictelor, IGC a distribuit un număr necesar de carabinieri, dotaţi cu echipe mobile auto în vederea antrenării acestora la menţinerea ordinii publice în raioanele Ştefan Vodă, Căușeni, Strășeni, Ialoveni Anenii Noi și or. Fălești.
Totodată, efectivul Inspectoratului General de Carabinieri în perioada menționată a fost implicat la asigurarea ordinii publice pe parcursul desfășurării a 6 evenimente.
De asemenea, carabinierii au asigurat paza și apărarea sediilor misiunilor diplomatice și obiectivelor de importanță deosebită dislocate în mun. Chișinău, Bălți și or. Cahul. Incidente în preajma misiunilor sau tentative de pătrunderi la obiectivele aflate sub pază nu au avut loc.



