
Începînd cu data de 3 iunie 2015 pînă la data de 07 iunie 2015 militarii, care au fost încorporaţi în lunile aprilie-iunie 2014, vor trece în rezervă.
În semn de recunoștință pentru îndeplinirea conștiincioasă și responsabilă a misiunilor de serviciu, militarilor Petru Culev și Dumitru Zaporojan le-au fost înmînate diplome de mulțumire, semnate de către Viceministrul afacerilor interne, domnul Veaceslav Ceban.
Departamentul Trupelor de Carabinieri împreună cu Administrația Publică Locală, în cadrul ședinței de menționare, le-a adus sincere mulțumiri părinților pentru că au educat și crescut adevărați patrioți ai țării.
Militarii sus-menționați timp de 12 luni au avut cei mai înalți indici la capitolul disciplină militară, pregătire de luptă, totodată aceștia au acționat prompt la toate indicațiile comandanților, îndeplinîndu-le cu seriozitate maximă.
Precizăm, conform legislației Republicii Moldova, carabinierii care au îndeplinit serviciul militar în termen dețin dreptul de a se angaja în cadrul Trupelor de Carabinieri pe bază de contract.
