Republica Moldova | Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General de Carabinieri

A A A

Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a donat un lot de tehnică de calcul pentru dotarea unităților operaționale ale IGC

Published on: Tue, 12/03/2019 - 16:23

Astăzi, 03 decembrie 2019, colonelul Ştefan Pavlov, Comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri a avut o întrevedere cu E.S. Zhang Yinghong, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova. La eveniment a fost prezent dl Gheorghe Bălan, Secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul dialogului au fost stabilite priorităţile de colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova pentru anul 2019.

Totodată, E.S. Zhang Yinghong, a transmis un lot de tehnică de calcul pentru dezvoltarea capabilităților operaționale ale Inspectoratului General de Carabinieri. Lotul cuprinde seturi de calculatoare, imprimante și smartphoane.

Tehnica primită va fi destinată pentru dotarea unităților operaționale și sporirea capacităților subunităților responsabile de analiză și operatibilitate, contribuind esențial la eficiența activităților de asigurare a ordinii și securității publice, sporirea timpului de reacționare la contracararea faptelor ilicite, precum și promovarea legalităţii în beneficiul cetăţenilor şi al întregii societăţi.

Părțile au reiterat interesul şi angajamentul IGC, privind iniţierea şi extinderea parteneriatului cu Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova şi Poliţia Populară Înarmată Chineză, fapt care va constitui un plus de valoare la eforturile depuse în reformarea Trupelor de Carabinieri, proces din care vor deriva avantaje reciproce şi de lungă durată.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda