Republica Moldova | Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General de Carabinieri

A A A

Întrevederea conducerii Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI cu Atașatul de afaceri interne al Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova

Published on: Thu, 03/14/2019 - 16:28

În data de 14 martie 2018, prim-adjunct al comandantului, șeful Statului Major al Trupelor de Carabinieri, colonel Mihail Ciubaciuc a avut o întrevedere cu Atașatul de afaceri interne al Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova, colonel Izcan Ahmet ZAFER.

În cadrul vizitei, conducerea Departamentului Trupelor de Carabinieri a exprimat deschiderea pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare bilaterală între DTC şi Jandarmeria Republicii Turcia, precum și diversificarea activităţilor moldo-turce, reieşind din obiectivul principal al reformei instituţionale care se derulează în prezent.

Colonelul Mihail Ciubaciuc a adus mulțumiri atașatului de afaceri interne pentru eforturilor depuse în intensificarea relațiilor bilaterale cu Jandarmeria Republicii Turcia și contribuția adusă la organizarea primirii mijloacelor speciale și echipamentului donat, precum și la organizarea procesului de instruire pentru carabinierii moldoveni în perioada ianuarie-februarie 2019.

La rândul său, colonel Izcan Ahmet ZAFER, a exprimat deschiderea și dorința pentru continuarea activităților de cooperare, menționând despre faptul că omologii din Turcia manifestă interes pentru susținerea carabinierilor din Republica Moldova în procesul de reformă instituțională și profesionalizarea efectivului.

Părțile s-au arătat disponibile pentru intensificarea colaborării în vederea iniţierii şi extinderii parteneriatului cu Jandarmeriei Turce privind evaluarea riscurilor pe domeniul ordinii publice, fapt care va constitui un plus de valoare la eforturile depuse în reformarea Trupelor de Carabinieri, proces din care vor deriva avantaje reciproce şi de lungă durată.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda